Ce bine e să știi că poți pune capul, liniștit pe pernă. Să te trezești cu același zâmbet care te-a încercat cu o seară în urmă. Sa știi ca poți merge la serviciu, zambindu-le nonșalant celor care nu te înghit. Să te întorci acasă, la puținul pe care îl ai, dar care te liniștește. Sa te mulțumești cu puțin e precum o lamă cu două tăișuri. Dar atunci cand mulțumești pentru puținul pe care îl ai, te vei simți binecuvântat. Alții, poate nu au deloc. Și tot nu poartă-n inimă, venin.

Nu i-am înțeles niciodată pe cei care au vrut mereu sa aibă mult. Din ce în ce mai mult. O avalanșă de griji în plus. Precum cei care își cara după ei bagaje inutile atunci când pleacă în concediu. O bluză pentru fiecare zi. Un zâmbet fabricat pentru fiecare oră.

Să fii recunoscător pentru ceea ce ai înseamnă sa accepti ceea ce ești și poți. Unii au puțin și se înclină. Alții au atât de mult încât nu le ajunge o viață. Mulți dintre ei, nu se mai recunosc nici în oglindă.

Ce bine e sa ai puțin și puținul să-ți ajungă. Precum o ploaie scurta de vară, dar intensă. Asemenea unui aperitiv ce te răsfață dar nu îți umple burta. Ca o plimbare pe bicicletă ce nu îți obosește gleznele. Ca un sărut la timpul potrivit. Ce îl așteaptă pe al doilea. Chiar dacă nu se-ntâmplă în aceeași zi.

Uneori, mai puțin înseamnă mai mult.

Să nu răzi niciodată de puținul altora. Pentru tine poate fi nimic. Pentru ei … poate fi totul!