Unii spun multe. Și o spun prost. Alții spun puține. La fel de prost. Sunt puțini bărbații care vorbesc frumos despre femeile ce au pășit, la un moment dat, în viata lor. Ați văzut vreun bărbat care să se laude și sa fie mândru de partenera lui? Rar. Asta nu înseamnă ca nu există. Restul aruncă mizerii în neant și își hrănesc ego-ul flămând,  judecând și arătând cu degetul în spate. A fost o proastă. (Eu cred ca ai fost mai prost ca ea). Nu m-a iubit suficient. (Nu ai inteles iubirea ei). Am facut atâtea pentru ea. (Cred ca ai facut mai mult pentru tine). Nu a fost niciodată mulțumită. (Nu te-ai străduit). Ea este sursa nefericirii mele. (Nefericirea ta esti tu, nu altcineva). Mi-a distrus viața. (Ti-ai distrus-o singur). M-a tras in jos. (Nu te-ai uitat suficient in sus). Am batut pasul pe loc. (Ți-a fost convenabil). Lista continuă.

Bărbații ce vorbesc urât despre foste, spun multe despre ei. Cu cat vorbesc mai urat, cu atat autoportretul prinde contur și culoare. Cu cat vorbesc si acuza mai mult, cu atat isi asuma mai puțin. Nu poti spune despre fosta ca a fost o proastă. Cine te-a pus sa stai cu o proastă? Nu o poti face curva. Înseamnă ca nu te respecți suficient de mult. Nu o poți învinui pentru viața de rahat pe care o duci acum. Inseamna ca ai stat cu mana in fund si nu ai facut nimic, savurând o veșnica contemplare tembela a ființei si așteptând ca femeia de langa tine sa faca primul pas. Bărbații au inițiativa. De cele mai multe ori. Femeile doar observă. Dacă nu le place ceea ce văd, se retrag. Elegant. Asta nu le face vinovate.

Există multe femei puse la zid și „împușcate” in inimă pentru greșelile altora. Să fii bărbat înseamnă, de cele mai multe ori, sa iti asumi. Atat vorbele cat si faptele. Mai nou, femeia isi asuma. Cu vârf și indesat. Și rolul bărbatului. De multe ori, uitand că e femeie. Cu tot ce inseamna asta.

Despre femeia pe care a iubit-o cu adevărat, barbatul nu spune nimic. O poartă în suflet. Ferită de orice urmă de regret. Pentru că, la un moment dat, a fost tot ceea ce și-a dorit mai mult de la viață.

Să vorbească urât despre ea înseamnă să își picure, singur, otravă in inimă…