Degeaba îți iei acum umbrela. Picăturile unor amintiri celebre s-au scurs deja. Atât peste obrajii ei cat și peste cei ai timpurilor.

Degeaba iti tot spui cat este de frumoasă. Ea nu are cum sa te mai audă. E precum un strigăt împachetat în suspine împrăștiate peste oglinzile în care părul ei se revărsa.

Degeaba încerci să o suni. Același număr, acum, sună ocupat. Ocupată e și ea. Probabil cu iubirea altuia. Atunci când iubirea ta a fost înjumătățita în clipe pierdute printre orele în care voi doi nu erați împreună.

Degeaba te uiți la ceas. Acum, limbile parca au înghețat în regrete. Înainte, le-ai fi rugat sa se învârtă cat mai repede. Atât de mult iti doreai sa o revezi. Astăzi,  le-ai tortura sub privirile ucise ale unui sfârșit în care mâinile ei nu mai sunt în ale tale.

Degeaba o iubești acum. Dacă nu ai iubit-o suficient de mult atunci.

Pentru ca ceea ce nu trăim la timp, se transforma acum în scrum împrăștiat peste zile.

Ceea ce nu trăim la timp, poate nu vom mai trai niciodată. Sau, poate ca vom trai și mai intens. Pentru ca timpul nostru încă nu a trecut …

Foto: favim.com

______

Iti doresti prima mea carte, Iubind-o pe Ea? Accesează linkul din descriere! Comand-o acum! Fii printre cei peste 20 000 de oameni care o au deja.

http://bookzone.ro/produs/iubind-o-pe-ea/