„Pledoaria” celui care așteaptă un semn din partea celuilalt. O liniște dinaintea unei furtuni ce întârzie sa apăra. O furtuna ce a răvășit destule inimi si a împrăștiat prea multe emoții si trairi in abisul unei dorințe deloc îndeplinite. Sa il astepti pe celalalt sa te caute!

Cu niste ochi curioși si sclipitori pe telefonul ce nu mai suna si ascultând aceeași melodie pe repeat, in ecoul fumului si al țigărilor fumate doar pe jumatate. O așteptare atat de crunta si de neiertat. In minte si in inima. Promisiunea unei voci ce a-ncetat sa se audă la finalul unei întâlniri neterminate. „De Ce-ul” răzvrătit si personal atunci cand toate numerele din agenda devin un „el” sau o „ea” , din multimea de numere, acum neimportante. Iar daca telefonul nu mai suna, usa nu se mai deschide si ochii incep sa planga, finalul se transforma intr-un nou inceput. Mai luminat si mai aproape de imaginația fiecăruia.

Si daca totuși nu te suna, poate ar trebui sa suni tu! 🙂 Uneori e suficient doar atât. Pentru ca uneori e bine sa te deschizi atunci cand altii se Închid. E bine sa prinzi curaj atunci cand altii l-au pierdut. E si mai bine sa vorbesti atunci cand altii incep sa tacă. Sa te faci văzut atunci cand multi încearca sa se ascundă. In primul rand de ei. De multe ori, de negăsit.

Daca nu te cauta, nu te merita! Sau poate ca nu meriți tu! 🙂