Pentru că ne uitam la stele iar mai apoi ne coboram privirea. Le ascundem in buzunarul găurit al sufletului, lăsându-le sa se împraștie printre pașii grăbiți ai cotidianului. Le călcăm in picioare si ne plângem de bătăturile din inimă. Căci bătăturile din talpă demult nu ne mai dor atât de tare.

Îmbătrânim pentru ca ne uitam in coșul altora cand mergem la cumpăraturi. Atunci cand uitam sa culegem de pe raftul nostru, zâmbete, trăiri si clipe magice. Am ajuns sa ducem grija celor pe care nu ii cunoaștem. Uitând sa ne cunoaștem propria ființa.

Îmbătrânim pentru ca ne-am împrietenit cu demonii. Lăsând un înger sa se zbată crunt, cu aripile-nchise. Noi l-am lasat in umbra firii. L-am încuiat si l-am zidit in ziduri groase ce plâng acum durerea unei lumi zdrobite sub mâini ce macină in palme aspre, dorințe, gânduri, flori albastre.

Îmbătrânim atunci cand ne uitam prea mult in oglinda. Uitând sa ne uitam mai mult in suflet. Plecând de acolo si continuând la exterior. Fără a mânji cu degete o sticlă hoață. Ce ne arată doar ce vrem noi sa vedem. In zile reci si nopți scăldate-n Ceață. Atunci când mintea se preface-n scrum. Atunci când ne oprim, subit, din drum. Un drum bătătorit de alții.

Îmbătrânim pentru ca am uitat cât de frumoși suntem. Le cerem altora sa ne confirme asta. Zâmbind forțat in poze de album. Un chip senin ce râde pentru ceilalți. Chiar daca inima se zbate pana face…Boom!

Îmbătrânim când ne uitam in spate. Uitând ca drumul cel din fața e cel mai important, aici, acum.

Îmbătrânim prea repede atunci cand ne certam cu vârsta. Uitând ca e un număr ferecat printre ani. Atunci când ne oprim din lupta. Când temeri, frici, neliniști ne îngheață.

Îmbătrânim cand nu avem un suflet cald, aproape. E tot ce omul isi dorește-acum. Căci intr-o lume prea dementă, prea anostă, numai iubirea ne va curați de masti, de cei nebuni.

Numai iubirea ne poate arata…Adevăratul drum!