Nu avem nevoie de mașini. Să gonim cu ele pe aceleași autostrăzi demente ale unui suflet ars și condamnat de impostorii ființei. E mai bine să plângi într-un Mercedes decât să plângi într-o Dacie. Și totuși, parcă e bine să nu mai plângi deloc. Ne-am săturat de lacrimi. Sărate sau amare. Căci tot in inimă ajung.

Nu avem nevoie de bani. Căci unii au avut prea mulți și tot nu au reușit să-și cumpere un dram de liniște. Iar alții au avut prea puțini și s-au gândit o viață cum să-i facă.

Nu avem nevoie de excursii exotice. Căci dacă inima nu e un Paradis, orice alt loc de pe pământ ne pare negru. Întunecat de fiorii celei mai aprige șoapte ce îți cutremură aievea trupul. Nu avem nevoie de băuturi scumpe. Căci un Roze atât de pur își pierde gustul atunci când e servit de oameni ieftini. Nu avem nevoie de parfumuri. Când singura aromă ce-o căutăm in noi și in ceilalți e cea a sufletului. Mulți am uitat cum miroase iubirea și cât de mult dorim sa fim adulmecati. Din cap până-n picioare. Din minte până-n inimă.

Nu avem nevoie de haine scumpe. Atât timp cat ele îmbracă un suflet chinuit și aspru. De oameni ce se îmbracă elegant, la fel de elegant spunându-ti un „Adio”. Nu mai avem nevoie de cuvinte. Ne-am înecat in ele și greu ieșim la suprafață. Atunci când faptele strigă același glas neauzit de către ceilalți.

N-avem nevoie de nimic. Decât de-un suflet cald. Sau poate două. O îmbrățișare venită la momentul potrivit și de la omul ce-l purtăm curat in gânduri.

Căci la final de zi, nu ne dorim nimic altceva … Decât să iubim și să fim iubiți! 🙂