În poza asta erai fericită …

… sau, cel puțin, așa păreai. Chiar dacă nu puteai sa păcălești pe nimeni. Nu poți să îți maschezi nefericirea. Oricât de mult fond de ten ai folosi. Indiferent de culoarea rujului sau de mărimea zâmbetului. Un chip rănit se vede prin lupa inimii și-a minții. Strigă atât de dureros prin porii inflamați ai ființei. Precum un cântec neterminat. Ca niște versuri sugrumate inainte ca poezia sa atingă inimi.

Nu poți mima la nesfârșit aceeași piesă. Căci fericirea e o stare. Depinde numai de tine s-o poți menține in echilibru. Atunci când râzi, degeaba o faci cu buzele. Chiar și cu ochii sau pomeții tăi atinși de lacrimi. Degeaba imortalizezi o bucurie falsă. Căci poza ta, tot neagră va rămâne. Așa cum sufletul se zbate-n cenușiu. Nu ești la prima întâlnire.  Cum tu îți alegi atent îmbrăcămintea, așa își alege el cuvintele. Mai târziu, hainele rămân la fel de frumoase. Cuvintele, mai puțin. 🙂 La fel ca zâmbetul de pe chipul tău plăpând ce râde. Zâmbetul trece, suferința rămâne. Chiar dacă este înlocuit de un alt zâmbet așternut atât de fin intre orele ce nu mai trec așa de ușor. Nu ești la birou. Sa fii mereu aranjată si elegantă. Ai ajuns sa te uiți prea mult in oglindă însă ai uitat să faci curățenie in suflet.

Multe femei aleg sa fie mai mult doamne in societate decât fericite acasă. 🙂 Asa cum mulți bărbați preferă sa aibă mereu dreptate decât liniște in suflet. In goana după admirație si like-uri, mulți au uitat că îi așteaptă cineva acasă. Atât de mare e distanța dintre ei.

Tu ai nevoie, in primul rând, de tine. Si mai apoi de-un suflet cald alături.

Căci nu înseamnă nimic atunci cand o femeie este admirată de multi, dar poate insemna totul atunci când este iubită de cine trebuie! 🙂