Ne-am plictisit de oameni care vin si pleacă.De promisiuni ce nu apuca răsăritul. De 26 de ani, tot tineri si neliniștiti suntem. Precum serialul ce nu se mai termina. Căci viața noastră a devenit un film tragi-comic. Păcat ca de regie se ocupa alții.

Ne-am saturat de oameni ce poposesc in viața noastră. De parcă am fi un copac la care te oprești, rapid, sa faci un pișu. Sau sa te odihnești la umbra lui. Păcat ca alții ne fac, noua, umbra. Atunci când soarele din ei s-a stins demult.

Ne-am saturat de oameni care se grăbesc in preajma noastră. In fuga lor dementa si nevrotică, ajungem sa ne împiedicam de ei. Unii sunt asemenea chelnerului neîndemânatic ce-ți vărsa supa de legume-n poală. Ca mai apoi sa spargă un pahar sub ochii tăi. Sunt cei care iti fac din vise, franjuri. Sunt cei care iti calcă peste trup. Sunt cei care fărâmițează mintea. Si inimi calde ce nu bat ca la-nceput.

Ne-am saturat de hiene ce ne devorează carnea. De cei care ne vad ca niște obiecte. Daca ar putea, ne-ar muta ca pe niste bibelouri, in stânga si in dreapta. Uitând sa șteargă praful de pe noi.

Ne-am cam scârbit de oameni ce ne cumpara iubirea. Ce vor sa ne impresioneze cu obiecte scumpe. Pentru ei, orice se poate cumpara. Atât de mult ajung sa-si vândă sufletul. Precum un lanț ce ruginește-n șoaptă. Ca un metal neprețios ce se topește-n vânt.

Ne-am saturat de oameni care vin si pleacă. Vrem oameni care sa rămână.

In suflet. Căci de acolo este mult mai greu sa ieși.