Nu cred ca a murit nimeni din dragoste. Poate din lipsa ei. Sau din lipsa lui. 🙂 Dorul doare cel mai tare. E ca și cum ar plânge după iubire. Oricât ar fi de aproape în minte și în inimă trebuie sa ii simți și trupul. Altminteri, e ca și cum ai intra în apa, îmbrăcat. 🙂 Numai ca el vrea sa te dezbrace. De gânduri. De asteptari. De răni ce acum s-au cicatrizat în tropotul clipelor în care amândoi plangeati unul după celălalt. Hainele rămân la urma. Dar și pe alea le veți da jos. Asemenea unui ritual ce naște tot mai multi adepți în arta de a iubi. Nu cred că  a murit cineva din iubit. Iubirea îți dă aripi. Numai partenerul nepotrivit ți le taie. Atâta tot. Pe viitor, vei fi mai atent. Dar vei iubi la fel de mult. La fel de intens.

Nimeni nu a murit din dragoste. Cei care dau vina pe ea, și-au schilodit doar Ego-ul. El e singurul care suferă. Asemenea copilului ce plânge după hrană sau … atenție!  Iubirea este și se simte. Îți alunga răspunsurile și nu iti fabrica alte întrebări.  Îți dă putere sa te apropii de celălalt,  sa îl privești mereu în ochi, să îl dorești mereu aproape și să-i oferi bucăți din tine. Cel care nu are timp de iubire nu va avea timp nici de iubit. Nu va avea timp pentru o floare sau pentru un sărut furat în toiul zilei. Nu va avea timp sa te contemple, sa te viseze și sa te caute în vis. Sa te ia de mana și sa nu iti mai dea drumul.

Iubirea are intotdeauna timp. Oamenii nu mai au timp de iubire. Eu zic sa ne facem timp. S-avem curaj din nou. E singurul moment care contează. Numai atunci suntem noi cu adevărat. Numai atunci ieșim din coma ignoranței. Atunci simțim ca trăim.

Cu și pentru cineva … Un Cineva care ne-a dărâmat universul și l-a reconstruit la loc, sub ochii nostri.