Oamenii trăiesc cu speranța. Unii o poartă la piept așa cum îndrăgostiții îsi poarta fiorii unui nou început. Alții o poarta la buzunar. Precum un ceas ruginit ce a uitat să mai sune la ore exacte. Să ne trezească din amorțeala trupului și a simțurilor. Ca un vânt rece ce îngheață silabele la mijlocul buzelor tremurânde.

Speranța moare ultima! Numai dacă nu o ucidem noi, prima oară. Sa trăiești cu speranța nu inseamna nimic atunci cand nu misti un deget in direcția potrivită. De cele mai multe ori, arătam cu el înspre ceilalți. Ne-am obișnuit să cerem, fără o oferi. Un joc dezechilibrat în care regulile sunt încălcate inca de la prima rundă.

Așteptam minuni, fără să credem, cu adevărat, în ele. Asteptam bani, fără a pune la încercare o minte ce ar putea să îi facă. Așteptam schimbări in ceilalți, fără a ne schimba, mai întâi, pe noi înșine. Așteptam iubire necondiționată, conditionandu-i pe cei de lângă noi. Asteptam sa fim Fericiți, fără a înțelege ca fericirea nu e o stare pasivă. A fi fericit inseamna a trăi mai mult, a exista…mai puțin! A fi fericit inseamna a înfăptui. Zi de zi si clipă de clipă. E un full Time job. Atunci cand mintea si inima lucrează impreuna si se întâlnesc in același punct.

Nimeni nu o sa facă in locul tău ceea ce tu trebuie sa faci încă de la prima mișcare de pleoape. Nici anul acesta, nici anul viitor si nicicând.

Tot ce n-ai facut anul trecut, fa anul acesta!

Tot ce n-ai fost anul trecut, fii anul acesta!

Tot ce n-ai iubit anul trecut, iubește anul acesta!

Pentru ca o nouă zi inseamna un an nou si o nouă viața. S-o facem să merite!

Să avem un an mai bun?

Nu!

Să ni-l facem! 🙂