La fel ca orice abuz. Mai mult in iubire decât in celelalte. Nu poti sa joci ping pong cu sufletul celuilalt sperând ca mingea sa nu mai cadă niciodata de pe masă. E ca si cum ai musca bucăți din inima, aruncându-le mai apoi in neant. Nimeni nu este de piatra. Deși, multi se cred din oțel. :)) In iubire e ca si in ringul de box. Odată ce ți-ai luat knock out e foarte greu sa te mai ridici. Atât la inceput cat si la sfarsit. Diferența este ca la inceput nu e dureros. Dimpotrivă, iti dorești cat mai multe „lovituri” dulci din partea celuilalt. Lovituri ce nu lasă urme. Decât pe chip. Mai mult un zâmbet. Sau chiar o mie. O mie de zâmbete ce par sa nu se mai termine.

La sfârșit e mult mai greu. Atunci când loviturile dulci se transformă in reproșuri si săgeți otrăvitoare. Atunci când nu mai ajungi sa fii bun pentru tine, darmite pentru celălalt. Când urmele lăsate se imprimă in suflet. Ca un fier încins ce iti cauterizeaza iremediabil ființa. Finalurile sunt dureroase. Întotdeauna au fost. Atunci cand simti cum părți din tine se desprind haotic si se împraștie ca praful de stele in ochii celuilalt. Cand ajungeți sa nu va mai recunoașteți. Mintea, inima si chipul. Trupul nici nu mai contează.

Orice apus se pedepsește. Apusul in care el nu dorește sa rămâna alaturi de ea. In care clipa se sfârșește încă inainte de a începe. Multi bărbați apuca înseratul. Putini prind soarele de dimineața! 🙂

Orice apus se pedepsește. Apusul sentimentelor. Sau moartea lor. A unei iubiri eclipsate si sfărâmate inconștient.

Orice apus se pedepsește.

Dar orice răsărit se premiază ! 🙂