Acum, că pleci, am hotărât să iei tu covorul de lacrimi pe care l-am țesut împreună și l-am murdărit cu praful de stele căzute în nopțile când am uitat să iubim. Împacheteaza-l cu grija, mai păstrează încă pașii noștri furișați și grăbiți să se descalțe de timp în pustiul sufletului.

Să nu uiți cufărul cu așternuturile noastre albe și moi, scăldate în dimineața îmbrățisărilor noastre și pătate de umbrele care s-au furișat între noi și ne-au cuprins în mrejele întunericului. Lasă-l încuiat, să nu-l mai deschizi, lasă-l să se impregneze de sufletele noastre de levănțică, amestecate cu atâtea parfumuri străine. Și dulapul să-l iei, s-a așternut atâta praf pe el și în noi. Hainele timpului care ne-au compus atâtea măști și chipuri, până ne-am trezit dintr-o dată doi străini, sunt uzate de timp și de ploile noastre neroditoare.

Uite și oglinda în care ne-am privit tristețile, până ne-a dispărut conturul feței iar zâmbetul a fugit departe de noi, speriat de două chipuri împietrite și reci. Aici este un tablou cu noi doi, păstrează-l tu, sau, mai bine aruncă-l în noaptea uitării și în ecoul surd, tăios și lucid al șoaptelor din care a dispărut dorul de tine, dorul de mine, dorul de noi. Ar fi bine totuși să păstrezi rama, poate vei reuși să pictezi alt chip al iubirii, alte culori, ca un curcubeu răsărit din ploaia monotonă și grea, care ne-a inundat veranda sufletului.

Și vaza, să nu uiți vaza în care îți puneai florile de mătase pe care ți le culegeam din grădina pletelor tale si le așterneam la picioarele noastre înghețate de frigul tăios al deșertului nostru. Ia și biblioteca cu cărțile gândurilor noastre însiruite ca niște soldați alineati înainte de execuție. Nu înțeleg ce s-a întâmplat cu cărțile pe care vroiam să le scriem împreună, unele au rămas fără coperți, altele au pagini lipsă sau mâzgălite de creioane tocite si gândurile mult prea aspre.

Și ceștile de cafea, și cana din care beam vinul fiert din ,, iarna vrajbei noastre’’, doamne, câte promisiuni și amăgiri am sorbit amândoi din porțelanul lor rece și fin… Împachetează-le cu grijă, punele cu capul în jos și învelește-le în ștergarele cu care ne-am acoperit mâinile răcite de dor și pune deasupra lor pătura cu care ne acopeream unul pe altul în nopțile în care nu mai eram. Iar acum, că pleci, lasă-mi doar inima, bătăile ei de copil grăbit în iubire mă vor trezi din nou la viată.

Doamne, dar ce văd aici, nu-mi mai recunosc inima, aici au rămas doar două bucăți de inimă frântă, ca întrebarea poetului cu un singur și același răspuns:

„De ce-ai plecat ? / De ce-ai mai fi rămas ?’’ ________________

Acest blog a fost nominalizat la Premiile Radar de Media in cursa pentru “Cel mai bun blog al anului 2015″. Susține-l si tu cu un vot, accesând acest link http://www.radardemedia.ro/premiile-radar-de-media-2015-etapa-1-categoria-nr-11-cel-mai-bun-blog/ si selectând (alexandruchermeleu.com) din lista blogurilor afișate. Iti multumesc!