Cred ca toti am trecut prin suferinta mintii si a inimii. A unei ființe încătușate de strigătul unui trup ce caută alinare. Cred ca toți am avut sufletul mototolit si aruncat intr-un colț uitat de lume. Un colț mizerabil unde sufletul unuia se înghesuie pentru a-l primi pe celălalt. Un colț rememorat al durerii ce primeste necondiționat patima oamenilor. Asemenea unei bucăți de hârtii strivite in mâinile ce nu mai asculta de vocea noastra interioara. O hârtie mazgalita in culori obraznice si prea stridente ochilor ce au uitat sa mai privească inainte. 

Cred ca toti  am fost împușcați in inima cu premeditarea parșivă a impostorului de spirite. Toti ne-am ghemuit sau am îngenunchiat înaintea  trecutului si al unui Ego înmiresmat in balsamul neputinței. Toti am scrâșnit din Dinți in fața celorlalți atunci cand eram întrebați daca suntem fericiti. Gura spunea ca da, insa inima descifra cu totul altceva. Toți ne-am ferit de zeci, sute si mii de săgeți otrăvitoare si ațintite asupra noastra cu furia oarba a celui care mânuia atât de bine arcul suferinței. De unele ne-am ferit iar pe altele le-am încasat din plin.
Toți am picat la testul de geometrie atunci cand formele din fata noastra se transformau in cugetări aspre si colțuroase. Cercul devenea triunghiul singurătății iar Ovalul un dreptunghi ce întemnița perfect doua bătăi curate de inimă. Toti am fost loviți, răniți si chiar uciși in numele iubirii. In numele unei fericiri amețitoare.
Despre suferinta s-a scris mult. Si s-a plâns tot atât de mult. Si poate chiar in plus.
Cu toții am avut dureri. De spate sau de cap. De măsea sau de stomac. Insa cea mai mare durere e cea a sufletului.
E singura durere ce îți poate paraliza, cu adevarat, ființa toată!