Toți îmbătrânim. Unii înainte de vreme iar alții, inainte de a se simți tineri, cu adevărat. Toți incaruntim. La început din interior înspre exterior. Cate săgeți otravitoare poate incasa o inima deja rănită? Cam cate mașini pot trece peste același bitum bătătorit sub greutatea lor și a vitezei cu care multi dintre noi trecem prin viață.

Viața e precum un film. Pentru unii e de scurt metraj iar pentru altii, un serial repetat în aceleași episoade înșirate neîngrijit în fata ochilor. Actorii se vor schimba mereu. Poveștile sunt aceleași. Dacă înainte sărutai niște buze numite Ana, poate mai târziu vei săruta altele. Cu un alt nume. La fel de dulci. Dacă înainte mâinile ei erau în ale tale, peste puțin timp, alte maini isi vor face loc peste trupul tău. Iubirea nu are nume. De multe ori, poartă numele și chipul altora.

Viața e în mișcare. Într-o mișcare continuă și neîntreruptă a simțurilor. Fiecare stimul din exterior se hraneste cu interiorul tău. Și invers. Fiecare zâmbet furat la un colț de stradă este memorat și păstrat cu blândețe în inconștient. Un alt zâmbet va fi furat pe nesimțite. De la altcineva. Oamenii vin și pleacă. Unii vor sa mai rămână dar nu mai vrei tu iar alții, nu rămân nici dacă ii implori atunci când le verși petale de clipă în minte și în inimă.

De ce sa plângem pentru cei care au plecat din viata noastră? De ce sa nu ne amintim mai bine cat de frumosi am fost împreună. De ce sa ne închidem inima și sa încleștam venele timpului in acelasi trecut regretat? Privește inainte. E singurul drum pe care îl mai poți parcurge. De preferat, în doi.

De ce sa pierdem timp, ștergând lacrimi înghețate peste obrajii arși de dor? Mai bine am păstra acele lacrimi într-un sertar păzit de amintiri. Le-am împacheta cu atenție și le-am scrijeli pe pereții trupului. Ca un tatuaj permanent pe care nu-l vei regreta.

De ce sa pierdem timp uitându-ne atât de mult în oglindă? Ea va rămâne la fel. Doar noi ne schimbam. Oglinda este o mincinoasa și o hoața celebră. Căci singura oglindă pură este cea din suflet. E ca un barometru perfect al ființei.  O busolă ce singură ne poate aduce la mal. Atunci când timpul ne încremeneste în suspine. Atunci cand cădem și uitam sa ne mai ridicăm.

De nenumărate ori, uităm să mai trăim și ne aducem aminte doar că existăm.

Toți îmbătrânim. Mai devreme sau mai tarziu. Important este ce lăsam în urmă, câți oameni am făcut fericiți și pe cine avem alături.  Asa ar trebui sa se încheie orice poveste frumoasă de viață.

Foto: Jay Coneyl