Orice șut in fund e un pas înainte. Așa imi spuneau bunicii. Și cata dreptate aveau. Așa cum orice piedică pe care o iei te învață sa fii atent pe unde și cu cine umbli alături!  🙂 Chiar dacă te ridici mai greu. De cele mai multe ori, vânătăile din genunchi nu sunt nimic in comparație cu cele din suflet. Cele din urmă dor mai tare și lăsa urme adânci. Mult mai adânci. Ele nu pot fi șterse cu o batistă pe care o ai la îndemână. Dar pot fi acoperite de un zâmbet venit la timpul potrivit și de la omul potrivit.

Viața e frumoasă. Așa imi spuneau părinții. Ori de câte ori primeam o lecție ce imi zdruncina teribil ființa. Nu de puține ori, întrebările se schimbă din mers. Atunci când așteptatele răspunsuri întârzie să apară. Cu toții am întâlnit in drumul nostru aceleași chipuri ce mușcau din noi. Aceleași trupuri ce căutau atingeri. Mereu cuvinte ce nu erau acoperite. În fapte. Seri calde ce se încheiau in dimineți atât de reci. Atunci când o cafea își pierde din aromă când cel de lângă tine nu mai e.

Cu toții am întâlnit pe autostrada vieții nebuni ce au gonit așa de repede, lăsând în urmă minți și inimi răscolite. Un uragan ce sfâșie timpuri, păstrând în urmă, amintiri. Mai toți am stat pe lângă oameni ce-si transformau șoaptele in strigăte. Atunci când timpanul iubirii se spărgea. Un surd nu poate auzi niciodată glasul fericirii așa cum orbul bajbaie s-ajunga-n suflet. Am intalnit cu toții oameni urâți. Mai mult la interior. Acoperiți de măști purtate aievea. Si le schimbau, de multe ori, strategic. La fiecare lacrimă cernuta pe obraz, ele cădeau, dând naștere la chipuri noi.

Cu toții am fost atrași in neputință. In deznădejdea ființei și-un aprig labirint amețitor. Nu mai știam pe unde să o luăm, iar fiecare drum se închidea in inimă.

Însă am cunoscut și oameni frumoși. Pe unii i-am pierdut prostește printre degete. Pe ceilalți îi ținem strâns la pieptul dezgolit. Puțini din ei sălășluiesc în inimă. Ca o pecete a unui suflet demult simțit … pereche.

Am căzut și ne-am ridicat. Atât de rău și tot atât de glorios. Și câte căzături vom mai avea. Ținuți sau nu de mâini ce gâdila toți porii. Am plâns si am vărsat atâtea lacrimi. Căci toate au ajuns în interior. Am învățat sa râdem și să ne bucurăm. Ca un copil ce-acum privește lumea prin ochii sinceri si nepervertiti. Am suferit și-am cunoscut durerea. Atunci cand nicio pastilă nu putea anestezia o ființa deja paralizată. Însă numai așa putem cunoaște fericirea. Am pierdut timp prin intuneric. Dar cum altfel am fi găsit lumina? Am fost atrași in solitudine. Când simțuri și trăiri nu mai mișcau prin rostul nostru. Am păcătuit cu mintea și ne-am înstrăinat inima, neingrijind un trup ce a uitat să mai tresară.

Dar am răzbit. Cu bune și cu rele. Singuri sau îmbrățișati.

Zambeste! 🙂

Viața e frumoasă! Căci viața e iubire iar iubirea nu poate fi altfel! 🙂