Multe femei au uitat sa mai rada in fata omului pe care l-au simțit atât de aproape. Unele dintre ele isi ascund zâmbetul sub fondul de ten ce maschează aproape perfect un chip sters si măcinat. Multe femei au uitat cum e sa razi cu sufletul in fata bărbatului ce a ajuns sa răscolească totul in ele. Ca o mini tornadă ce curată peisaje in jurul ei, dispărând mai apoi in Neantul fiintei. Din ce in ce mai multe femei plang, dar nu de fericire, ci din Tristețea jurămintelor călcate si zdrobite sub tălpile grunjoase ale bărbatului ce a uitat sa mai iubească.

Tot mai multe femei pastreaza cu sfințenie aparența unei dureri din ce in ce mai acute, schimbând măști dupa măști in goana lor dupa fericire. Atunci cand antidotul durerilor de cap si de inima nu il mai reprezintă vorbele blânde ale bărbatului, ci o pastila de algocalmin uitată in sertarul deschis deja de atâtea ori.

Barbatul ar trebui sa faca o femeie sa rada. Dar nu de el, ci împreuna cu el. Sa rada din zorii zilelor îmbrățișate-n doi si pana in serile pătate de parfumul lor. Sa rada ieri, azi, si maine. Mai mult in interior. Un barbat nu trebuie sa fie un bufon al sentimentelor si nici o piesa de comedie in Viata femeii de langa el.

Însă atunci cand un barbat încetează sa mai faca o femeie sa rada, e timpul sa plece … Sa plece de unde?

Din sufletul ei …