Un copil nu va salva niciodata o căsnicie compromisa, o relatie toxica sau legătura șubreda dintre doi parteneri. Un copil trebuie sa fie o completare a bucuriei celor doi, o oaza de liniște si de viata si nu o portița de scăpare temporara din cleștele Ego-ului ce strânge si sugruma, dureros de tare, fericirea „îndrăgostiților”.

Atunci cand expresia „Suntem atât de fericiti! Imi doresc sa avem un copil!” Se transforma in „Hai sa facem un copil pentru a fi fericiti!” e limpede ca ordinea fireasca a fost înțeleasă prost iar unul dintre cei doi ar trebui sa se gândească de mai multe ori inainte de a face acest pas deosebit de important.

Din păcate, mecanismul este inversat si multi copii din ziua de azi apar pe „banda rulanta” pătată de egoismul exacerbat al celor doi protagoniști.

Un copil inseamna viata! Daca te-ai hotărât sa il aduci pe lume, asigura-te inainte ca ai învățat sa o trăiești! Un copil inseamna puritate! Daca te-ai hotărât sa il aduci pe lume, asigura-te ca ființa ta este una pura. Un copil inseamna fericire. Daca te-ai hotărât sa il aduci pe lume, asigura-ti propria fericire, inainte de toate. Pentru ca, in esenta, un copil inseamna iubire. Iar daca te-ai hotărât sa il aduci pe lume, asigura-te ca iubesti si esti iubit. Altminteri, Riști sa murdărești dragostea si sa o transformi intr-o ancora șubreda si iluzorie.

Este exact acelasi lucru cand vorbim de scenariul dur si avariat al celor care nu pot renunța la o relatie toxica, de dragul celor mici. Niciodata nu a fost usor sa renunțam. Cu atât mai mult cand este vorba de atâția ani adunați in spate, de atâtea amintiri presărate minuțios in oglinda timpului si de
o iubire ce a fost stearsa cu buretele moale al suferinței atunci cand cei doi se îndepărtează tot mai mult, unul de celălat.

Niciodata nu a fost usor sa spui STOP atunci cand toate semnele unei liniști sufletești au fost sfărâmate si umbrite de Singurătatea celui care inca mai spera la o reconciliere a mintii si a inimii. Iar daca fericirea ta nu mai contează, măcar gândește-te la cea a copiilor. Pentru ca tu esti modelul si oglinda perfecta a lor. Iar atunci cand aceasta oglinda este pătată, aburita, murdărita si, intr-un final, sparta in mii de bucatele, primii care vor simti aspru cioburile durerii si ale vietii, vor fi copiii.

Un copil ar trebui sa rada. Nu sa plângă.

Si cum ar putea rade atunci cand unul dintre cei doi a uitat sa mai zâmbească acelasi zâmbet, sa simtă aceeași caldura si sa trăiască aceeași iubire. Singurele zâmbete prea putin întâlnite acum sunt acele zâmbete false si acoperite in întregime de masca unui chin deja acceptat. Cand mimezi fericirea in fata unui copil nu faci decat sa o amâni. Pentru ca un copil va putea vedea zâmbetul forțat de pe chipul tau, dar iti va citi întotdeauna durerea autentica din inima. Un copil nu se „păcălește” asa. Decat atunci cand te păcălești singur, „înecându-i” si pe cei din jurul tau in apele unor lacrimi ce au ajuns sa curgă mult prea des si repede.

Sa înduri o relatie toxica de dragul copiilor nu inseamna sa le arati acestora cat de „fericit” esti.  Inseamna sa le oferi cel mai bun exemplu de „cum sa fii nefericit”.

Iar daca nu ai inteles asta, nu ai inteles viata!