V-ati întrebat vreodată cum poate cineva sa mimeze iubirea? Cum ai putea sa mimezi ceva atât de pur si atât de autentic? Un sentiment atât de nobil si divin? Sa mimezi iubirea o consider o blasfemie a sufletului celui ce o practica. Asemenea femeii care mimează orgasmul pentru a mulțumi barbatul de langa ea. Desigur, iubirea este mimata in nenumărate feluri si moduri posibile in ziua de azi. In poze editate, in declarații de dragoste si de fațada si intr-un „Te iubesc” mai mult spus decat înfăptuit.

Sa mimezi iubirea mi se pare cel mai inautentic mod de a exista, de a fi si de a te raporta la celelalt prin prisma culorilor vieții. O consider cea mai mare minciuna pe care cineva o poate servi, cu Porția, altor suflete, denigrandu-si in acelasi timp, propria inima.

Sa mimezi iubire inseamna sa dormi si sa pierzi timpul, dormind. In ignoranta si durere, in frustrări si auto iluzionari si intr-o stare de acedie. O veșnica nemulțumire a ființei, a impostorului emoțional care se minte, zi de zi, atât de bine încât pare ca este fericit in cautarea sensului propriu.

„Ah, sunt fericit!” este preludiul cel mai fals al trupului si al minții, masca perfecta a omului care se uita pe sine, încercând sa isi aducă aminte de celelalt. Mimând iubirea nu faci decat sa te maltratezi singur, sa iti sugrumi inima, sa iti intoxici mintea si sa anihilezi tot ce inseamna emoție si trairi curate.

Cine mimează iubirea este un mincinos. Un mincinos care oferă satisfacții iluzorii in doze mici si controlate. Un mincinos autentic, fara remușcări si cu un plan bine determinat. E omul care zâmbește in exterior si plânge amar in interior. Cine mimează iubirea, nu o va cunoaște niciodata cu adevarat.

Dragostea nu se mimează si nu se pune in scena. Iubirea nu se interpretează si nu se „propaga” intentionat.

Iubirea se oferă si se primește. Iubirea … Se simte!