Pentru ca „pot”, ar zice unii sau, pur si simplu, e in natura lor de vânători nesătuli si intr-o continua agitație programată de perpetuare a speciei. Pentru ca sunt niste nesimțiți fara scrupule ar zice altii sau pentru ca sunt niste porci afemeiați, ar spune femeile ce au gustat amar din prăjitura trădării si a suferinței.

Fara doar si poate, unii bărbații înșală. Multi sau multe nu stiu faptul ca doar un procent de 12 % ajunge acolo, indiferent de femeia pe care o au langa ei si indiferent de ce anume face aceasta. Fie ca vorbim de femeia pe tocuri si cu o atitudine cel putin aristocrata, de femeia finuța si cu un aer usor inabordabil sau de femeia buna la toate. Restul procentelor se pliază îndrăzneț pe un șablon reprezentat de varii motive colorate.

Pana la urma, cred cu tărie ca întrebarea legitima este, mai degrabă: Care sunt „motivele” pentru care un barbat isi înșală consoarta? Aici e punctul de plecare si de rezolvare a multor probleme ce pot duce la un asemenea comportament. Iar daca faci parte din categoria celor care isi „împing” barbatul în direcția asta, poate ar fi bine sa ții cont de anumite aspecte. Deși nu ar trebui sa existe motive de infidelitate,  ci nu numai motive de despărțire, mecanismul e inversat tot mai des în cadrul cuplului modern.

1. Barbatul neapreciat

Cu siguranța l-ai apreciat atunci cand l-ai „luat”. Dar atunci cand încetezi sa o mai faci, in mintea bărbatului de langa tine se produc niste mecanisme psihologice primare, asemănătoare cu acelea ale copilului care nu mai primeste atenția si aprecierea cuvenite din partea parinților. Au existat multe cazuri in care copiii neapreciati de părinții lor au recurs la tot felul de acțiuni mai mult sau mai putin rebele. Unii dintre ei au încercat chiar sa comita acte de suicid iar altii au dat buzna in coridorul școlii, împinși fiind de o furie „patologica” ce i-a determinat sa recurgă la acte violente. Un barbat neapreciat este un barbat in stare de „orice”. Iar daca ai ajuns sa-ti apreciezi mai mult colegul de serviciu, fii sigura ca barbatul din fata ta isi va gasi o femeie care sa-l aprecieze atunci cand tu ai încetat sa o mai faci! Fie ca e la serviciu sau acasă … La ea! 🙂

2. Barbatul neglijat.

Ai putea sa il pui in acelasi rand cu cel neapreciat. Diferența este ca cel neglijat suferă o „trauma” infinit mai mare. Nu exista amprenta mai aspra decat cea lăsată de „palma indiferentei”. Bărbatul neglijat e practic, inexistent in fata femeii. E barbatul care ajunge sa bifeze doar anumite roluri, in caz de nevoie, in rest fiind scos din „ecuația cuplului”, cu brutalitate. Un barbat neglijat inseamna un barbat ineficient. Se simte invizibil in fata femeii de langa el iar semnalele pe care acesta le ridica nu ajung sub nicio forma sub ochii închiși sau nasul înfundat al partenerei. Sa-ti neglijezi barbatul inseamna sa il ștergi usor cu radiera mintii și a inimii de pe foaia indragostitilor si sa te doară-n cot de nevoile lui. Indiferent despre ce nevoi e vorba. Un barbat neglijat este precum o haina pe care o agăți pe umeraș si o arunci cu nepăsare in colțul cel mai întunecat al șifonierului. Problema este ca nu toti barbatii rezista eroic la mirosul naftalinei iar unii dintre ei isi vor cauta loc in „dulapul” unei alte femei! 🙂

3. Barbatul „inferior”

Sunt multe femei care „arunca”, tendențios, aere de superioritate in stanga si in dreapta. Nu este neaparat un lucru rau. Sa iti păstrezi o anumită atitudine „demnă” in fata celorlalți si sa nu iti „sufli mucii” pe oricine, te poate salva de multe situații neplăcute. Dar sa o faci sistematic in fata bărbatului de langa tine mi se pare o greșala „strategica” cu un deznodământ, de cele mai multe ori, crunt. Sa ii arați bărbatului de langa tine cat esti tu de desteapta si sa ii demonstrezi mereu cat este el de prost, nu face casa buna cu relaționarea autentica dintre doi parteneri. S-ar putea ca la un moment dat sa se sature. Atât de „fițe” cat si de tine! 🙂 Iar bratele unei alte femei mult mai „simple” ar putea reprezenta un remediu perfect pentru barbatul care se simte net inferior in fata femeii „care le stie pe toate”. Chiar daca este vorba de un remediu temporar. Si daca totuși ti-ai găsit un barbat ce nu iti poate oferi emulații intelectuale sau chiar spirituale, cel mai bine ar fi sa închei relația si sa nu va mai chinuiți reciproc! 🙂

4. Barbatul „abstinent”

In ghilimele, bineînțeles! 🙂 Si nu pentru ca el nu ar mai vrea sa se arunce in bratele tale calde si sa iti adulmece trupul, ci pentru ca tu nu ii mai oferi aceste momente. Un barbat „privat” de sex poate deveni un „prădător” periculos. Cu atât mai mult cu cat instinctul de vânător se activează sub amprenta unei „pauze” invocate. Pana la urma, de ce nu ti-ai dori sa faci dragoste cu partenerul tau? Unele femei folosesc aceasta „strategie neinspirata” pentru a-si „pedepsi” simbolic barbatii. Prost este ca, in acelasi timp, se pedepsesc si pe ele. Si mai prost este ca, recurgând la aceste metode primare, multi barbati gasesc rapid soluții. Si nu trebuie sa fie neaparat un trup perfect sau o minte strălucită. Atata timp cat actul in sine e bifat! 🙂 In esenta, atât barbatii cat si femeile se gândesc la sex doar ca subiectele lor de discuție sunt diferite! 🙂

5. Barbatul „folosit”

Vorbim aici despre barbatul care primeste „roluri” bine definite din partea femeii de langa el. Fie ca vorbim de barbatul „taximetrist”, barbatul „bucătar”, barbatul care face comisioane sau barbatul care trebuie sa isi satisfacă partenera. Un barbat nu trebuie sa aiba doctorat pentru a simti ca se simte folosit. Sigur, nu e nicio problema sa gătești pentru femeia „visurilor” tale la fel cum nu este nimic rau in a merge sa faci cumpărăturile atunci cand ea nu poate sau nu are chef. Nu este o tragedie sa mergi sa plătești facturi sau comisioane la fel cum nu este un capăt de lume atunci cand barbatul e dorit in pat. Majoritatea adora ultimul aspect. 🙂 Insa atunci cand toate acestea se repeta intr-un mod „barbar” si condiționat de femeia „impunătoare”, orice barbat ar spune stop. Iar daca totul se intampla doar dintr-o anumită direcție si intr-un anumit sens, e foarte posibil ca barbatul „folosit” sa se faca util in fata alteia! 🙂

6. Barbatul neiubit

Cred ca la asta se rezuma totul. Iar daca ai ajuns sa nu il mai iubesti, de ce il mai ții pe langa tine? E ca si cum ai încerca sa hrănești o pasare de lemn. Barbatul neiubit e un barbat „mort”. Atât in fata ta cat si in fata lui. E barbatul ce a pierdut tot sau care nu mai are nimic de pierdut. Iar atunci cand „goana” dupa fericire si iubire se reactivează in sufletul bărbatului neiubit, singurul „antidot” pentru toata aceasta stare este reaprinderea flăcării dintre cei doi sau aprinderea unui foc in alta parte 🙂 Un barbat neiubit nu se poate tine la casa omului. Nu e corect si nici inteligent sa o faci. Iar daca femeia nu are de gând sa plece, nu ar trebui sa se mire atunci cand barbatul o face.

Desigur, exista multi alti factori ce pot declanșa infidelitatea bărbatului de langa tine. Trădarea emoțională este întâlnita si in rândul barbatilor, chiar daca e specifica, mai mult, femeilor. Lipsa comunicării, atunci cand ajungi sa împărtășești mai mult cu cei din exterior decat cu „cel ales”. Dar aici vorbim despre barbatii cara înșală (fizic). Sub nicio forma nu am încercat sa le iau apărarea si sa le cant in struna. E bine de stiut ca mai bine închei un capitol si întorci foaia decat sa ajungi la o „dragoste cu năbădai”. Femeile ar trebui sa înțeleagă aspectele menționate mai sus si sa oprească tirul „nevinovat” al autovictimizarii. De cele mai multe ori, e mai usor sa te plângi decat sa iei măsuri. Sta in natura noastra. Din acest motiv oamenii aleg întotdeauna lucrurile simple.

In acelasi timp, exista si barbatii care înșală iar apoi le pare rau. Dar nu pentru ca au făcut-o, ci pentru ca au fost prinși! 🙂 Acestia se numesc parteneri nepotriviti si ar trebui evitați din capul locului. Destul de greu, dar nu imposibil. La fel cum exista si femei ce calcă strâmb si împiedicat. Pana la urma, barbatii care înșală o fac tot cu femei. 🙂 De unde si vorba ca „Barbatii nu păcătuiesc cu femei cuminți”.

Citește și: De ce înșală Femeile?

Alexandru Chermeleu: De ce înșală femeile?