I-ai fi dat și soarele, nu doar luna. Oricum nu ar fi avut ce sa facă cu ele. S-ar fi uitat la ele ca „proasta”, in timp ce tu uitai sa te mai uiți in sufletul ei. Ea nu și-a dorit decât sa fii tu ploaia ei de stele. Ai fi plimbat-o și prin țări străine, uitând ca ați ajuns, voi doi, niște străini ai inimii. I-ai fi luat ultimul model de telefon, uitând s-o suni de ziua ei. O mie de buchete și flori presărate in pragul dormitorului ei, uitând ca ea e floarea pe care zilnic trebuia s-o uzi.

I-ai fi luat și o mașina scumpă, uitând s-o plimbi printre gânduri și atingeri blânde. Căci autostrada voastră e acum in lucru. Plină de gropi in care amândoi va rupeți ființa. I-ai fi luat și diamante scumpe, uitând ca ea e piatra rară pe care ai descoperit-o atât de greu. Acum ai aruncat-o într-un buzunar găurit de timpuri acre și incerte. Cu riscul de-a o pierde in pauzele in care uiți de ce ai ales-o.

I-ai fi luat o vilă cu piscina, sa-și spele trupul firav prin apele ce curg șiroaie peste aceleași vorbe ce nu își mai găsesc ecoul. I-ai fi luat cercei, sa-i pui pe rând, in urechile ce nu te mai
aud. Căci ochii la care acum te uiți, tu trebuia de mult sa ii săruți… tăcere.

I-ai fi luat totul, uitând ca ea nu avea nevoie decât de tine și de timpul tău. Un timp apus acum ce naște monștri. Acum i-ai lua palmele și i le-ai pune in ale tale. Deși ea tremură atunci când n-o asculți.

Căci uneori e prea târziu pentru regrete. Alteori, regretele sunt singurele ce rămân printre cuvinte aspre, fum și-un dor nebun.