Tu si Eu

De ce mă tot sună fostul?

by
IMG_0994

Viața ne repetă mereu lecțiile. Sub o formă sau alta. Până le învățam. Unii le învață. Altii nu le învață niciodată. Se complac într-un joc sado-masochist al ființei. Palmele simbolice se transforma acum intr-o veritabila sabie cu mai multe tăișuri. Aplicată peste aceleasi răni si cicatrici invizibile.

Mulți se plimbă pe același drum. Un drum bătătorit de aceiași pași ce se pierd printre gropile aruncate in fața ochilor. Dacă ti-ai scrântit o dată glezna, ar trebui să te astepti sa iti rupi piciorul, data viitoare. In același loc si printre aceleasi pietre ce acum nu gâdila tălpi.

Drumul cel mai scurt e cel pe care il cunoști. Insa daca drumul pe care il stii e unul anevoios si plin de pete de întuneric, ar fi cazul sa schimbi ruta. Chiar daca distanța e acum mai mare.

Sa te uiți mereu in spate nu a fost niciodată un loz castigator. E un chin teribil al minții si al inimii. Un gât care se întoarce neîncetat. Contorsionand gânduri, trăiri, visuri si priviri ce ar trebui îndreptate inainte.

E mult mai simplu sa te uiți la ce a fost decât sa faci pace cu demonii din interior. Acea fărâma de speranța ce ne leagă mereu de amintiri celebre. Amintiri prăfuite de un prezent neasumat. E mult mai simplu sa te întorci la un fost decat sa iti intorci, singur, paginile. Si sa le lași in spate. Unele carti se citesc de mai multe ori. Până ajungi sa le înțelegi rândurile. Asa cum unii foști sunt iertați mai mult decat ne iertam pe noi.

Un fost înseamnă ca … A fost! Iar acum s-a încheiat. O realitate pe care multi nu o accepta in drumul lor, intrerupt, spre fericire. Foștii ar trebui lăsați in spate. Încuiati in cufărul inconștientului. Un cufăr așezat cu grija in coridoarele pustii ale trecutului. Dacă nu arunci cheia, vei avea mereu tentația sa il deschizi. Sa vezi ce se mai întâmpla cu el. Precum ai dezgropa un mort din a lui odihna veșnica. Cand moartea sentimentelor se preschimba, subit, într-un proces dureros de resuscitare a ființei.

Singurul lucru readus la viața e durerea. O durere surda pe care nicio pastila nu o poate calma. Nu te vei putea niciodată bucura de un nou inceput daca te scalzi mereu in același sfârșit.

Daca tu nu arunci cheia, nimeni nu o va arunca in locul tau. Degeaba trupul si privirea sunt îndreptate inainte atâta timp cat mintea si inima sunt inca ancorate.

„De ce mă tot suna fostul?”

De ce ii tot răspunzi?

Tu si Eu

Alexandru Chermeleu: Despre prietenie – O altă față a dragostei

by
IMG_0963

Pornind de la o idee a lui Fromm, care spunea ,,am nevoie de tine pentru că te iubesc’’, am dezvoltat câteva idei pe această temă, într-o postare din zilele trecute, în care încercam temerar, cumva, să descriu ceea ce nu poate fi niciodată pe deplin descris și anume, ce înseamnă într-o relație de cuplu Iubirea, un cuvânt vechi de când lumea, niciodată ,,învechit’’, însă, prin conotațiile mereu proaspete pe care fiecare dintre noi poate să le găsească.

Prietenia este una din nenumăratele fațete ale dragostei, de aceea m-am hotărât să reflectez puțin asupra acestei teme, tot veche de când lumea, dar care capătă noi și noi forme prin dezvoltarea extraordinară a rețelelor de socializare și a mijloacelor tehnologice actuale, în general.

Nu există limbă care să nu aibă cel puțin câteva proverbe sau expresii despre prietenie. ,,Prietenul la nevoie se cunoaște’’ este, poate cel mai cunoscut proverb românesc pe tema prieteniei, care există, în forme ușor variate și în alte limbi. ,,Prietenul se cunoaște la zile negre’’, se spune, de exemplu, în Turcia.

Vorbim adesea despre ,,prietenii din copilărie’’, ne bucurăm întotdeauna când revedem ,,un prieten de suflet’’, povestim întâmplări cu protagoniști care erau ,,prieteni la cataramă’’, suntem fericiți când cineva de departe ne trimite un semn prin care ne reamintește că am rămas ,,prieteni de-o viață’’.

Când m-am îndrăgostit prima dată de o fată, în clasa a VII-a, sau cel puțin mi se părea că eram îndrăgostit, ,,i-am cerut prietenia’’. 🙂

Mai târziu, când am început să am secrete față de ai mei, știți voi, părinții nu trebuie să afle totul despre noi, mi-am încredințat, ca și voi, taina unor ,,prieteni de nădejde’’, unii m-au trădat și atunci le-am spus: ,,de azi, nu mai ești prietenul meu!’’, doi-trei, nu mai mulți, ,,mi-au rămas aproape’’, de la ceilalți am învățat, ca mulți dintre voi, să-mi fie teamă de oameni, ba chiar am avut o perioadă în care am considerat că singurul meu prieten este…câinele meu! :)))

Într-un final am înțeles cuvintele lui Seneca, atunci când ne avertiza că ,,prietenia se sfârșește atunci când dispare încrederea’’, iar mai târziu, am înțeles ce înseamnă ,,spune-mi cu cine te împrietenești, ca să-ți spun cine ești’’. :)) Și mai târziu, am înțeles că prietenia, ca orice relație, este compusă din lumini și umbre, așa cum sunt toți oamenii dar important este să ,,nu-ți lași prietenul la greu’’.

Rețelele de socializare din zilele noastre nu sunt nici bune nici rele, cum au demonstrat studiile unor psihologi, depinde cum și în ce ,,dozaj’’le folosim. Dincolo de efectele negative ale folosirii lor excesive, Facebook-ul și celelalte rețele ne vorbesc despre nevoia extraordinară de socializare, de comunicare, de cunoaștere și de PRIETENIE a omului.

Aș mai spune ceva, faptul că ne căutăm și ne dorim cât mai mulți prieteni virtuali reprezintă o teamă general-umană, teamă pe care mulți dintre noi nu vrem să ne-o recunoaștem, darămite s-o mai și mărturisim, teamă de noi înșine, de ceilalți, de eșec, de dialogul ,,față către față’’ și de privirea ,,ochi în ochi’’ cu celălalt, cum arăta Andrei Pleșu, într-un articol recent de pe blogul lui, în care vorbea despre ,,comunicarea fără comunicare’’.

Să facem cu toții un exercițiu de imaginație, să nu cădem în plasa depersonalizării, a ștergerii de identități la care ne poate duce tehnologia și să ne aducem aminte că prietenii noști virtuali nu sunt doar o sumă de like-uri, ci oameni făcuți din carne și oase, oameni care iubesc, oameni care au fost dezamăgiți, oameni care muncesc, speră, au temeri, așteptări ca și noi, oameni care creează și care doresc să fie iubiți.

Închideți ochii și faceți acest exercițiu de imaginație, un exercițiu pe care eu l-am învățat la orele de formare în psihologie transpersonală.

Comunicarea virtuală și prietenii de pe Facebook reprezintă, până la urmă, o formă modernă a nevoii de prietenie, adică de iubire a omului dintotdeauna.

Putem să o folosim inteligent și creativ, depinde numai de noi…

Tu si Eu

Cât timp îți ia să faci o familie fericită? 

by
IMG_0895-0

Un like nu ne costă nimic. Înseamnă câteva secunde din viața noastră. Insa aceste secunde pot însemna infinit de mult pentru o familie in nevoie.
Prietenul meu, Șerban Pîrvulescu, are nevoie de ajutorul nostru. Copilul lui s-a născut prematur. Haideți sa ajutăm familia aceasta sa câștige concursul. Bucuria si zâmbetul lor sunt cel mai frumos cadou de Sarbatori!

Tot ceea ce trebuie sa faceți este sa accesați linkul de mai jos si sa dati like la comentariul Angelei Boartes. Un click nu iti ia decat cateva secunde insa bucuria pe care o putem oferi este nemarginita! Va multumesc! p.s. Concursul se încheie maine, așadar, grăbiți-va! 🙂

https://www.facebook.com/DabITComputersDaruieste/posts/1084038484941976?comment_id=1084737144872110&notif_t=like&__mref=message_bubble&pnref=story

Tu si Eu

Alexandru Chermeleu: Tu când ai vorbit ultima oară cu Dumnezeu?

by
IMG_0841

Suntem mereu grăbiți. Răspundem la telefon din mers. Ne oprim pentru a ne lega șireturile vieții iar mai apoi pășim in agitație. In agitația simțurilor. Uneori suntem niște sclavi. Dar fără stapân. Ne biciuim singuri si ne oblojim rănile cu virtutea unui doctor de suflete. Prea multe pansamente mototolite si aruncate. Pansamente supurand in amintiri. Pansamente de minți aruncate amețitor in inimă.

Cand mai avem timp de oameni dragi si buni? Cand mai avem timp de săruturi dezlegate in doi? Cand mai avem timp si pentru noi? Cand mai avem timp si pentru Dumnezeu? Căci timpul Lui e întotdeauna si al nostru. De multe ori, Dumnezeu rămâne fara timp, doar pentru a ne mai adauga noua, clipe in tropotul zilelor.

Tu cand ai vorbit ultima oară cu Dumnezeu? Cand i-ai mulțumit pentru ceea ce ai? Căci alții n-au nimic si tot ii spun un noapte buna… in genunchi.

Tu cand ai vorbit ultima oară cu Dumnezeu? Căci multe lacrimi ti-au fost șterse atunci când cel de lângă tine te-ar fi înecat in ele.

Cand ai vorbit ultima oară cu Dumnezeu? Suntem ca niste faramituri de pâine, presărate peste masa anilor. Un ospăț atât de gras pentru păsările egoului. S-ar înfrupta din noi asa cum valurile musca din nisipul timpurilor.

Tu cand ai vorbit ultima oară cu Dumnezeu? Astăzi e timp si pentru îngeri, nu numai pentru demoni. E timpul sa ii invitam in oraș. Sa alergam cu ei de braț si sa radem in hohote de dracii din trecut. Sa-i invitam in casa si mai apoi in suflet.

Tu cand ai vorbit ultima oară cu Dumnezeu? Căci El iti vorbește zi de zi, neîncetat. Chiar daca tu nu vrei sa Il asculți.

Tu si Eu

EliteInLove – În căutarea iubirii 

by
IMG_0793

Cu toții suntem in căutarea iubirii. Pe mare sau pe uscat. Printre nisipuri mișcătoare sau printre ape line. Suntem prinși in mrejele unui nou inceput, insa nu știm sa punem deoparte, cu grija, trecutul. 
Avem nevoie de un suflet cald alaturi. Si nu doar pentru a-l încălzi pe al nostru, ci si pentru a incalzi dimineți înghețate si nopți purtate, atât amar de vreme, in singuratatea simțurilor.

Dacă nu mai ai răbdare sa citești, apasă pe linkul de mai jos si descoperă singur.

www.eliteinlove.ro

Oamenii au nevoie de iubire. Oamenii au nevoie de alți oameni. Așa cum mâinile au nevoie de alte mâini si ochii de privirea celuilalt. 

Prietenii mei de la EliteinLove iti oferă o șansa unica. O șansa de a găsi iubirea, fara sa-i mai dai drumul. O șansa de a cunoaște oameni asemenea tie. O șansa de a lega prietenii sincere și de suflet. O șansa de a te înscrie într-o comunitate selecta, o comunitate ce te reprezintă. O comunitate in care vei descoperi povesti de viața si de iubire. Un loc in care poti gasi si tu ceea ce mintea si inima cauta, neîncetat: Liniște!

Iubirea o poti gasi oriunde. Fie ca esti in oras, grăbit fiind in drumul tau spre viața, sau acasă, in spatele unui calculator.

Iubirea o poti gasi peste tot. Important este sa te lași si tu găsit de ea. 

Înscrie-te si tu in familia EliteinLove. Iar daca sufletul pereche nu te așteapta după colț, pleacă tu in căutarea lui! 🙂

Click aici:

www.eliteinlove.ro

Tu si Eu

Alexandru Chermeleu: Furtună de nisip

by
IMG_0642

Deșert in suflet si in ființa. Firicele de nisip ce parcurg drumul sinapselor încet si fara zgomot. Firicele de nisip ce ajung in inimă. Se scurg anevoios printre vasele de sânge ce tipă după un nou început. Ca o clepsidră gripată ce trebuie scuturată pentru a face loc timpului să se dizolve. 

Există furtuni de nisip in toți oamenii. Unii au praf in ochi iar alții, îsi șterg obrajii atunci cand lacrimile se transforma in pietre dure. Cand doua mâini nu se mai întrepătrund. Cand ochii nu mai tintesc priviri si cand doua trupuri se răcesc sub semnul unei singurătăți, prietene cu iarna.
Există furtuni de nisip in noi toți. Atunci cand gândurile răscolesc alte gânduri. Cand ploi aurite cad peste o piele fină ce a uitat sa mai fie mângâiată in avalul ființei. Furtuni de nisip ce lasă cicatrici microscopice. Multe găuri in minte si in inimă. Puncte de suspans ce îndepărtează iubirea celor doi si o paralizează in ecoul bătailor de inimă. Căci dacă până acum, două inimi băteau pentru unul si același gând, mai departe ele bat separat. Ca două clopote ce nu-si mai întâlnesc clinchetul. Precum două vorbe purtate agale peste vântul ce adie prin porii ființei. 

Furtuni de nisip in iubire. Atunci cand Ea a încetat sa mai fie o furtuna pentru tine iar tu ai uitat să-i mai atingi nisipul cald… cu tălpile.

Tu si Eu

CARTEA IUBIND-O PE EA: Regăsește-te pe tine și regăsește iubirea! 

by
IMG_0446

Ediția Nouă este acum disponibila si se afla pe stoc!

1000 de oameni au comandat cartea in 36 de ore de la lansarea online a acesteia. Peste 4000 de carti vândute in mai puțin de două luni. Un număr care a întrecut orice așteptare. Un număr care imi demonstrează ca munca mea nu a fost în zadar. Un număr care imi arată că oamenii au fost, sunt și vor fi întotdeauna înșetati de sacru și iubire.

image

Am așteptat această carte cu sufletul la gură. Acum a fost lansata. Mai putin si va ajunge in brațele si sufletele voastre. În biblioteca minții si a inimii.

O carte in care toți ne regăsim. O carte in care rândurile așternute vin in completarea experiențelor noastre si a poveștilor noastre de viața si de iubire.

image

UPDATE: CARTEA ESTE PE STOC! Cartea este acum disponibilă pentru comanda.

Dacă nu mai ai răbdare sa citești, comandă cartea Acum! Apasă pe linkul de mai jos. Dacă mai ai răbdare, citește până la final.

http://bookzone.ro/produs/iubind-o-pe-ea/

O carte in care iubirea este descoperită, simțită, invățată si trăită. Prin toate sinapsele minții, prin toate valvele inimii și prin toți porii ființei.

O biblie a Iubirii care te va învață să te regăsești, să te respecți, să visezi, să speri, să te iubești și să iubești… să fii iubit!

image

Fie că ești femeie sau bărbat, această carte va lasa o amprentă în sufletul celui care va îmbrățișa cuvintele pictate în ea.

Fericirea începe cu tine! Pentru că tu meriți să fii fericit! Începe de Azi și nu te opri pentru nimeni și pentru nimic în lume!

Tu ți-ai luat cadoul? 🙂 Încă te poți înscrie in cursa celor care pot achiziționa ultimul tiraj din Ediția Nouă. Ce mai aștepți? 🙂

image

UPDATE: CARTEA ESTE PE STOC! Cartea este acum disponibila pentru comandă.

Comandă cartea acum și bucură-te de iubire!

Click aici:

http://bookzone.ro/produs/iubind-o-pe-ea/

Cu drag,

Al tău condei de suflet,

Alexandru Chermeleu

image

Tu si Eu

Alexandru Chermeleu: Iar dacă nu ai vrut să plece, trebuia să înveți cum s-o faci să rămână! 

by
IMG_0364

Erați precum două cămile desenate pe un deșert al inimii. Precum două roti ale unei trăsuri ce nu mai astepta, de mult vreme, o Cenușăreasa. Singurul lucru pe care il astepta ea… era sa-ți fie mireasă. Atunci cand inima i-ai preschimbat-o in cenușă. Tu nu ai înțeles ca iubirea e ca un joc de noroc. La început. Mai apoi, norocul ți-l mai faci si tu. Fără s-aștepți mereu din partea celuilalt, minuni.

Ai transformat-o într-un joc de poker, mergând mereu la cacealma cu sufletul celuilalt. Ea nu era un bibelou pe care il lăsai într-un loc, uitând de strălucirea lui. Până si bibelourile mai trebuie șterse, din când in când, de praf. Ea era suflet. Pereche l-ai numit… la început. Mai târziu, ai desperecheat iubirea si te-ai retras ca un soldat rănit in fața morții. Cand singurul lucru rănit din tot acest tablou, era doar ego-ul tau. Ti l-ar fi ucis daca ar fi putut. Ar fi călcat pe el si l-ar fi aruncat la câini. L-ar fi strivit sub tălpile ce numărau acum pașii despărțirii.

Femeia se iubește mult. Continuu si fără întrerupere. Precum un circuit firesc. La voi s-a intrerupt. Atunci cand ai scurtcircuitat iubirea. Atunci cand ai încercat sa mergi pe ocolite. Crezând ca poti sa păcălești o inima ce bate lung si cu mult dor… pentru tine.

Ai confundat-o cu un obiect. Un obiect pe care il poti folosi cand vrei si cum vrei. Iar daca l-ai pierdut mai apoi, înseamnă ca nu ti-a trebuit asa de mult. Unele obiecte se strica. Le arunci sau le pierzi. Pe unele le poti recupera înapoi.

Dar unii oameni nu se mai intorc. Nici daca ai vrea!

Iar daca nu voiai ca ea sa plece, trebuia sa înveți cum s-o faci sa rămână. Căci s-ar putea acum sa nu se mai întoarcă.

Nici ea si nici iubirea ce-o purta in suflet …

De-abia acum ai înțeles ca dragostea nu e un joc de cărți. Nu mai aștepți o „mâna bună”. Singura mâna ce-o aștepți acum, e mana ei in mâna ta.

Sperând ca tot ce se întâmplă acum e doar un vis. Sau doar o glumă …

_________

Foto: howdoidate.com

Tu si Eu

Cel mai bun bărbat din viața unei femei e următorul? 

by
IMG_0344

Daca cel de dinainte nu a bifat cu brio rolul de cuceritor la foc continuu. Precum un cozonac pe care il lași la dospit si il scoți afara inainte de a se umfla. Cam asa se întâmpla si cu unii. Se dezumfla inainte de termen. Iubirea este o prăjitura. Asezonată cu arome proprii.
Cel mai bun bărbat din viața unei femei ar trebui sa fie abonat la astfel de prăjituri. Un bărbat care se mulțumește numai cu felul întâi nu va gusta niciodată din desert. Atunci iubirea devine un deșert. Un deșert fara oaze de liniște si fara posiblitatea de a potoli setea inimii celuilalt. Multi se pierd de-a lungul călătoriei. Unii obosesc si transpira mai rău ca atunci cand aleargă. Tot de iubire. Pentru alții e îndeajuns iluzia fetei Morgana.
Cel mai bun bărbat din viața unei femei este bărbatul potrivit. Potrivit cu grija in minte si in inima. Asemenea ultimei piese de puzzle căutate prin inconștient. Iar daca bucățica nu se potrivește, vom cauta altele. Neînjumatatite. Vom cauta întregul. Si il vom integra. In ființa. Precum un cântec al sufletului ce plânge după ultimul refren pierdut printre stofe.

Cel mai bun bărbat din viața unei femei e următorul. Sau poate ca nu. Atunci cand primul s-a jucat cu mintea ei iar ultimul nu i-a atins inima. Căci inima unei femei se cade a fi atinsa cu precizia chirurgicală a celui care țintește cu vârful vorbelor, trăiri, emoții… sentimente. Ca mai apoi sa le transforme in fapte.

Cel mai bun bărbat din viața unei femei poate fi următorul. Atunci cand cel de-acum nu face parte din catrenul vostru. Atunci cand muzica inimii își pierde ritmul iar ochii se intorc după altcineva.

Căci cel mai bun bărbat e cel care te iubește. Nu doar in zilele cu soț sau cu mult soare. Ci si in iernile in care zilele impare își cauta frenetic, perechea.

Ce bărbat se poarta anul acesta? Se poarta bărbatul de anul trecut! E criza! :))

Insa cel mai bine ar fi sa se poarte bărbatul potrivit. Potrivit ție.

Tu si Eu

De ce atrag numai tâmpiti in viața mea?!

by
IMG_0208

Atragem ceea ce suntem. Întotdeauna. Spune-mi cu cine umbli ca sa iti spun cine esti! Arată-mi prietenii tăi și îți voi arata viitorul! Cine se aseamănă, se adună! Și lista poate continua.
Asa cum și viața unora dintre noi continua. Într-un trend mai bun sau mai puțin. Mai domol sau furibund. Cu viața sau fără sclipirea ei. Cu visuri împlinite sau visuri îngropate. De noi înșine.

Te-ai întrebat vreodată de ce atragi mereu tâmpiti in preajma ta? De ce sufletul tău e ca un magnet pentru suferința si mizerie? De ce inima ta lansează semnale și vibrații in Univers, ca mai apoi, tampitii de pretutindeni sa răspundă, pozitiv, la ele?

Te-ai întrebat vreodată cum ajungi mereu in preajma lichelelor? A oamenilor ce nu iti caută in suflet. Mulți dintre ei ti-ar cauta defectele. S-ar folosi apoi de ele și te-ar pune cu botul pe labe.

Te-ai întrebat vreodată de ce esti adulmecat de șacalii emoțiilor? De mincinosi si intriganți. De oameni cu negru’ in cerul gurii. De cei cu trupul neîngrijit si sufletul uitat in agonie. Atunci când tu nu esti ca ei. Nu ai fost si nu vei fi. Cu toate acestea, îi vezi in preajma ta, aievea. Îți dau târcoale și ti-ar sari la jugulara de îndată ce ar mirosi un strop de sânge pur.

Înseamnă ca esti un tâmpit la fel de mare ca ei? Înseamnă ca esti la fel de rău intenționat? Înseamnă ca mintea si inima ta sunt întunecate, ferite fiind de îngerii ce au lăsat acum demonii ființei sa îți invadeze porii conștiinței? Nu!

Dacă atragi un tâmpit asta nu înseamnă ca si tu esti unul. Dar, cu siguranța, într-un anumit moment al vieții tale, ai trăit un moment tâmpit. Ai lăsat garda jos si te-ai culcat pe o ureche. E mult mai greu sa auzi numai cu una. Asa cum este mult mai greu sa vezi atunci când ochii inimii iti sunt închiși. Daca atragi cretini in viața ta, nu înseamnă ca si tu esti unul. Înseamnă ca treci printr-un moment cretin al vieții tale. O răscruce de trăiri contradictorii. Momentul in care devii vulnerabil. Precum o piesă de porțelan purtată de vânturi aprige peste asfaltul pervers ce îi așteapta căderea. Momentul in care lași ușa deschisă. Impostorii de abia așteapta sa intre. Unii vor da navală iar alții te vor cotropi cu totul.

Cum scăpam de ei? Destul de greu. E necesar sa te folosești de tot arsenalul din dotare. Iti trebuie curaj si multă conștientizare. Iti trebuie credința. In Dumnezeu si mai apoi in tine. Nu poți scapa de ei decat atunci când cureți răul de la rădăcina. O deratizare totală a ființei. O dezinfecție a minții si a inimii. Iar mai apoi o dieta a sufletului. Pe termen lung.

Atragi ceea ce esti? Ai grija sa nu fii atras in ceea ce vor alții ca tu sa fii.

1 3 4 5 6 7 40