Nu am crezut si nu am fost niciodata de acord cu faptul ca Viata este doar in alb si negru. Doar afara sau inauntru. Repede sau încet. Foarte rau sau foarte bine. Viata nu a avut niciodata doua viteze. Cel mult, o infinitate de moduri de a o trai. Mai bine sau mai putin bine. In ultima perioada am fost acuzat, mai mult sau mai putin argumentat ca sunt foarte radical in anumite articole pe care le scriu. Cu siguranța sunt. Dar asta nu inseamna ca sunt genul care taie si spanzura in stanga si in dreapta doar pentru ca nu mai exista si alte cai de a soluționa o problema.

Cand iti iei pumni sistematic de la iubitul tau soț care isi cheltuie salariul in birtul din spatele blocului iar apoi ajunge acasă cu o falca in cer si cu una in pământ nu prea iti mai arde de Viata. Nu e usor sa pleci. Nu a fost niciodata. Mai ales pentru femeia care are si trei copii cu individul in cauza. Asta ar fi cea mai buna varianta. Sa iti faci bagajele in graba, sa iti iei inima in dinți, copiii de mana si sa o întinzi cât vezi cu ochii. Fara a te uita înapoi.

Dar cum ramane cu amintirile împărțite si adunate cu atâta dor? Cum ramane cu prietenii? Cu ce zic parintii sau ce bârfește lumea? Si, cel mai important, cum ramane cu copiii? Asa cum am mai spus, sa stai intr-o relatie toxica de „dragul” copiilor nu este un model de fericire. Este cel mai bun exemplu de a le arata acestora cât de nefericit esti. Iar daca te-ai hotărât sa rămâi si sa iei parte la tragedia personală aruncată in fata ochilor tai atunci asuma-ti. Dar fa-o autentic si nu doar verbal. Asuma-ti pumnii, înjurăturile si momentele de iad servite de celalalt.

Oamenii s-au obișnuit sa se plânga. De oricine si de absolut orice. Majoritatea considera ca viata nu este atât de tranșanta si, pe buna dreptate, sunt de acord cu asta. Viata este plină de nuanțe. Pe cât de multe, pe atât de colorate si parfumate. Uneori însă e bine sa mai pui si piciorul in prag. Sa tragi linie, sa spui „Gata” si sa iti revendici dreptul la fericire. Altminteri, vei sta sa te plângi si sa contempli la propria nefericire acceptata si îmbrățișată cu atâta martirisim.

Martiri exista peste tot. Ne-am saturat de ei. La serviciu. In relațiile de cuplu. In familiile mai mult sau mai putin fericite. In grupul de prieteni sau chiar in noi înșine. In fiecare dintre noi exista un martir care primește pumni, înghite, accepta si apoi se … Plânge! Se plange ca nu ii merge bine dar nu face nimic in sensul asta. De ce? „Pentru ca viata nu este atât de radicala. Viata nu este doar in alb si negru. Nu este atât de simplu”. Acesta este răspunsul devenit clișeu si îmbrățișat de atâtea suflete in tot acest scenariu tragi-comic.

Sa cochetezi cu viata nu a fost niciodata sportul celor slabi de înger. Uneori, terapiile șoc sunt cele mai bune terapii si care au dat întotdeauna rezultate. Este adevarat ca depinde si de persoane. In primul rând de ele.

Faptul ca uneori scriu dur sau tranșant nu este decat pentru a-ti deschide ochii si pentru a te trezi din somn. Un somn in care te-ai afundat de prea mult amar de vreme.

Tot ceea ce scriu si împărtășesc … Imi asum! Întrebarea capcana este alta … Tu ai învățat sa iti asumi?